Cel mai mare dar

Se ajunge în cer prin fapte bune? Nu. Răspunsul acesta îi pune pe cei mai mulţi în încurcătură. Pentru că majoritatea oamenilor nu înţeleg cuvântul lui Dumnezeu. Pilda tânărului bogat din Matei 19:16-26 e cel mai relevant răspuns la o astfel de întrebare. Pentru că „nimic bun nu locuieşte în mine”, aşa cum zice apostolul Pavel, ne este imposibil prin puterile noastre să ajungem în rai. Balanţa se va înclina oricum în favoarea faptelor rele. „Cine poate atunci să fie mântuit?”, am întreba şi noi ca şi ucenicii lui Isus. Doar pentru Dumnezeu acest lucru e cu putinţă. Şi atunci când recunoaştem aceasta şi îi dăm Lui tot acest merit, atunci putem păşii spre mântuire. Meritul e al lui Dumnezeu, care a trimis pe Fiul Său să ne salveze. După ce Isus s-a înălţat la cer, Duhul Sfânt a fost lăsat ca să continue această lucrare. Noi nu putem face binele, însă atunci când ne pocăim şi Îl lăsăm la cârma vieţii noastre pe Isus, El ne va conduce, El ne va schimba vieţile şi El va face binele prin noi. E doar meritul Lui! Asta ar trebui să înţeleagă fiecare. Căci fără El ne-am zbate în zadar.  
        Pentru că suntem păcătoşi, destinul nostru e iadul. Însă Dumnezeu a făurit acest plan de salvare, trimiţând pe Isus să moară El în locul nostru, pentru ca crezând acest lucru şi luându-l personal, să putem fi mântuiţi. EU eram sortit pierzării, însă Isus a venit pe Pământ să moară în locul meu, pentru ca EU să pot fi iertat. Să cred e tot ce trebuie să fac şi să Îl chem zi de zi să îmi conducă viaţa pe drumul spre cer. El e CALEA, ADEVĂRUL ŞI VIAŢA. Primeşte-L azi şi El te va conduce.  
        Probabil că puşi în faţa unei astfel de teme, mulţi zic: eu cred. Şi asta e foarte bine. Însă dacă continui să faci ceea ce vrei tu, asta înseamnă: ori că probabil crezi, însă nu-ţi pasă; ori că de fapt nu crezi. Deci, totuşi e nevoie de fapte?! Da, şi... NU. Dacă ai crezut, nu trebuie să te străduieşti acum să îi arăţi lui Dumnezeu că tu crezi. Să-ţi dau un exemplu: în zilele de vară, când ieşi afară şi iţi întinzi pătura la soare pentru că îţi doreşti să ai o piele mai frumoasă, mai închisă la culoare, o faci pentru a-i demonstra Soarelui că tu crezi că el poate face asta? Sau o faci pentru că tu crezi că el te bronzează. Crezi şi pur şi simplu acţionezi în consecinţă. Dacă îţi doreşti să te bronzezi şi crezi că Soarele face asta, dar nu te pui niciodată la soare (fără să ai vre-un motiv întemeiat), demonstrezi doar contrariul. Că defapt  NU CREZI că Soarele îţi poate da ceea ce tu doreşti. La fel e şi cu credinţa în Isus şi în jertfa Lui de salvare pentru tine. Atunci când crezi, faptele tale de zi cu zi vor arăta asta, fără vre-o strădanie de a demonstra. Nu mai există o altă direcţie, o altă cale, decât recunoştinţa pentru ceea ce a făcut, pentru că te-a salvat de la moarte şi pe tine, şi o permanentă rugăciune de mulţumire şi de chemare a lui Dumnezeu în ajutorul tău, în viaţa ta, în fiecare zi. 
        Şi în urma unei astfel de credinţe, Dumnezeu îţi pune în faţă un „contract”. „Pentru că ai crezut”, zice Domnul, „vreau să închei cu tine un legământ. Un legământ pe care îl vom semna în faţa lumii. Prin care Eu, Domnul, mă oblig, în schimbul păcatelor tale, să îţi ofer viaţa veşnică şi să te fac moştenitor, împreună cu Fiul Meu, al Împărăţiei Cerurilor ”. Aceasta e semnificaţia botezului! E semnătura ta publică pe „contractul” oferit de Dumnezeu în urma credinţei tale. Căci „cine crede şi se botează va fi mântuit”. E unica condiţie! Şi după îndeplinirea ei nu trebuie să mai ai nici un dubiu.

„Tată, Doamne al cerului şi al pământului; Te laud pentru că ai ascuns aceste lucruri de cei înţelepţi şi pricepuţi, şi le-ai descoperit pruncilor. Da, Tată, fiindcă aşa ai găsit cu cale Tu.” (Luca 10:21)