Pe cei mai mulţi dintre cei ce au vizionat acest film i-a marcat probabil cruzimea animalică a soldaţilor germani şi drama trăită de actorul principal. E normal să te avânţi în miezul acţiunii, să empatizezi cu personajele, pentru că acesta este scopul vizionării unui film. O parte din mine trăia filmul la intensitate maximă, pe când cealaltă parte, mereu neobosită, scormonea adânc în interior, aducând la suprafaţă întrebări cărora să le caute mai apoi răspunsuri. Mi s-a spus de mai multe ori că trăiesc complicat. Poate. Dar aşa sunt eu, punând întrebări şi căutând răspunsuri în fiecare milisecundă a existenţei mele.
Mă întrebam de ce a existat şi încă mai există atâta ură pentru oamenii aceştia. De ce li s-a întâmplat lor asta şi dacă o meritau. Ştiam că Biblia răspunde la aceste întrebări. Ei sunt numiţi poporul lui Dumnezeu şi tocmai aceasta m-a revoltat, văzând scenele din film, cum stăteau adunaţi la un loc, fumând şi bând, renegându-L uneori pe Dumnezeu, În loc să se roage, să ceară iertarea şi salvarea de la Tatăl lor. Poate îşi merită din plin situaţia în care se află, mi-am răspuns. Ei trebuiau să fie mândria lui Dumnezeu, oamenii să privească la ei şi să Îl laude pe Dumnezeu! Însă ei făceau numele Domnului de ocară. De aceea se aflau acolo, şi în momentul când am văzut pistoalele procurate pe sub ascuns în mâinile lor, mi-am spus că n-au dreptul să ucidă, să se răzbune. Ei trebuiau să îndure pedeapsa, nu să se răzvrătească luându-şi soarta în propriile mâini, ci mai degrabă să-şi plece genunchii.
N-am judecat cu ură, ci doar contemplativ. Căci în secunda următoare m-am gândit că noi, cei ce ne vrem a fi creştini, suntem poporul lui Dumnezeu, înfiaţi dintre neamuri. Suntem cei cu care ar trebui Dumnezeu să se mândrească, cei prin care oamenii să-L vadă pe Dumnezeu şi să-L laude. Iar atunci când ne simţim nedreptăţiţi şi asupriţi, să nu luăm armele în mâini ci să ne plecăm genunchii înaintea Tatălui. El ne va face dreptate.
Uneori greutăţile prin care trecem sunt consecinţe ale faptului că l-am uitat pe Dumnezeu şi ne-am îndepărtat de protecţia Sa. Rezolvarea e întotdeauna Întoarcerea la El. Soluţia e întotdeauna Rugăciunea.
Mai apoi a trebuit să-mi pun o altă întrebare. La recensământul din 2002, 99% din populaţia României s-a declarat creştină, şi poate această întrebare ar trebui să şi-o pună fiecare dintre cei ce se numesc creştini: Sunt eu un motiv de laudă pentru Domnul meu?
Vremurile prin care trece România nu sunt deloc uşoare. Ne plângem de asuprire. Merităm aceasta? Încotro privim? De unde ne va veni ajutorul?...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu