Creştinismul redus la esenţe - aplicat

În 1941 C.S.Lewis prezenta la Radio Londra, într-o serie de 29 de emisiuni, meditaţiile sale cu privire la enormul teritoriu comun tuturor religiilor creştine. „-Când s-a spus totul despre diviziunile din creştinism, încă rămâne, prin mila lui Dumnezeu, un enorm teritoriu comun", spunea el. Aceste emisiuni au fost apoi publicate în cartea "Creştinismul redus la esenţe" (Mere Christianity), o capodoperă a literaturii creştine moderne. "O strălucită şi profundă prezentare a credinţelor fundamentale ale creştinismului, o carte care produce o delectare pentru intelect şi o tonică înaripare a credinţei." După primele capitole citite am îndrăznit să spun că e o carte genială. A fost o exaltare pentru mintea mea şi recomand oricui acestă carte indiferent de religie şi cu atât mai mult celor ce nu înţeleg prea bine creştinismul. Totuşi nu despre această carte vreau să scriu astăzi. Gândul care m-a adus din nou în faţa foilor de scris n-a avut nici o legătură cu lecturarea acestei cărţi, ci s-a născut pe scaunul unei biserici aparţinătoare cultului Creştin după Evanghelie, în dimineaţa zilei de Duminică 21 Noiembrie 2010. Am fost acolo, prezent la slujba sau programul de dimineaţă. N-am fost pentru prima dată acolo ci de mai multe ori şi tot de mai multe ori am fost prezent în biserici penticostale sau baptiste. Deşi gândul unităţii cu vise de unire a apărut de mult în mintea mea, abia atunci m-am afundat mai mult în înţelegerea unei stări de fapt, ce pare să zacă în praful ignoranţei, mândriei.
E praful care ne face să nu ne vedem unii pe alţii, să nu observăm că slujbele noastre în biserici sunt aceleaşi, că avem aceeaşi credinţă, că laudele înălţate Domnului în cântări sunt la fel, că ne numim fraţi, dar totuşi nu dorim să locuim împreună. Mă refer în principal la aceste 3 religii amintite.
E bine să mă pocăiesc. Dar oare unde să mă duc? Oare cât de bun trebuie să fiu pentru a fi pe plac Domnului? Atât de bun încât să iau Masa Domnului o dată pe lună, sau în fiecare săptămână?! Atât de bun încât să mă rog împreună cu toţi fraţii, sau să-mi aştept rândul pentru a mă ruga?! Atât de bun încât să cânt pe aceeaşi linie melodică "Doamne mare te slăvesc", sau "Domne Tu eşti minunat"?! Mă puteţi ajuta să inţeleg?
M-am gândit mereu la unirea acestor 3 culte creştine sub un singur nume, cu multă dragoste, sinceritate şi speranţă. Mi-ar fi egal să mă numesc baptist, penticostal, evanghelic sau, de ce nu, să purtăm toţi un nume nou. Întotdeauna m-a tulburat adânc nedumerirea celor din jur cu privire la aceste religii. Şi asta pentru că această nedumerire are şi consecinţe. În mintea multora această nedumerire provoacă un lanţ de întrebări care îi descumpăneşte. Atunci când te afli la cumpărături în faţa a trei perechi de pantofi aproape identici, te hotărăşti greu care să-i cumperi. Uneori mintea ta se agită atât de mult să găsească un răspuns la întrebările: Care e mai bun? care arată mai bine? care sunt avantajele şi dezavantajele? de ce anume să ţin cont mai mult?, încât parcă oboseşte în câteva secunde şi adeseori rezultatul e amânarea unei decizii. "Plec şi o să mă mai gândesc eu".
M-am gândit mult la o astfel de unitate însă în ultima vreme am început să mă simt ca un adolescent care mai crede în moş crăciun. Parcă îmi era teamă să spun ceva despre aceasta ca să nu fiu privit ca un infantil. Sunt lucruri "prea serioase" ca să le privesc cu atâta naivitate, ca să mai încapă o dorinţă sinceră, să mai existe loc de dragoste,...
A trecut o lună şi jumătate de cand s-a aprins în mintea mea îndemnul: Haideţi să reducem creştinismul la esenţe. Şi astăzi am aflat că există oameni care luptă pe acelaşi front cu mine. Există oameni care fac din această "naivitate" o forţă în slujba binelui. Am aflat că în Mediaş nu doar că există loc pentru dragoste, ci Dragostea este mai presus de orice şi prin ea depăşesc orice bariere.
Am citit această ştire bucurându-mă ca un copil naiv ce primeşte darurile sub bradul de Crăciun. Baptiştii, penticostalii şi creştinii după Evanghelie din Mediaş au arătat tuturor că această unitate nu e doar un vis, ci că poate fi înfăptuită. Chiar dacă a fost doar un pas, mai mic sau mai mare, cred că se vor mai face paşi în continuare pe această cărare plină de bucuria deplină a celor ce se numesc fraţi şi vor să locuiască împreună.
Aş vrea să am parte de această bucurie şi aici, în oraşul meu şi în fiecare loc din ţara aceasta. Şi de aceea o să închei cu mesajul acesta: Haideţi să reducem creştinismul la esenţe. Nu în modul în care C.S.Lewis a făcut-o, ci într-un mod practic, lăsând esenţa lui să ne unească. "Un singur Domn, o singură credinţă, un singur botez"!