Gingăşie, inocenţă, bucurie - HALLOWEN...

Mă gândeam la un titlu pentru acest articol. Şi fiindcă atunci când am început să scriu îi aveam în minte pe cei mici, mi s-a parut titlul cel mai potrivit. Nu vi se pare? De câţiva anişori, sărbătoarea de origine celtă cu rădăcinile ancorate încă puternic în păgânism s-a instalat frumos şi pe plaiurile noastre mioritice. Nu ştiu cine i-a făcut invitaţia sau cine i-a acordat cetăţenia, însă cred că acest lucru contează cel mai puţin. Ştiam că a început să se sărbătorescă şi în România, nu am fost niciodată de acord cu ea, însă nu m-a preocupat prea mult acest gând. La urma urmei ce-aş fi putut face eu? Parcă era totuşi un val destul de departe de mine.
Era. De câteva zile oriunde merg aud rostit cuvântul acesta: Hallowen. Televiziunea, internetul îl cântă în aceeaşi notă înaltă, deşi, cred eu că i s-ar potrivi mai bine una gravă. Şi totuşi, de ce? Care ar fi problema atât de gravă? Până la urmă tinerii se distrează, patronii de localuri sau castelele din România fac un profit bun şi toată lumea e încântată...
Am început să mă gândesc însă la cei mici. Şi cred că aici începe problema cea gravă. Grădiniţele trâmbiţează Carnavalul, ca un substituent de moment pentru adevăratul Hallowen cu măştile îngrozitoare, cu petele de sânge, cu morţii, vrăjitoarele şi tot arsenalul lui.
"- E o zi în plus de sărbătoare şi bucurie pentru cei mici", mi-au spus doamnele educatoare.
Şi par a avea dreptate, atât timp cât nu se integrează total în sărbătoarea horror. Ce va fi însă mai târziu? Noi "am primit" sărbătoarea aceasta cu scepticism şi reţinere. Ei vor creşte cu ea. Va fi sărbătoarea lor, sărbătorită dintotdeauna, şi devenind adolescenţi, nu vor mai vrea păcăleala, costumaşul de fluturaş, ci sânge, vrăjitoare, monştrii. Vor dori adevăratul Hallowen. Vor dori să-l sărbătorească aşa cum o fac tinerii din America, tot mai mulţi dintre aceşti tineri căutând în noaptea de Hallowen spirite, umblând prin cimitire, sau căutând să facă ceva cât mai bizar pentru a sărbători cum se cuvine Hallowen-ul.
Ce le vor răspunde părinţii acestor copii, mai târziu, când copiii vor dori să afle ce anume sărbătoresc, de ce se costumează aşa? Le vor spune ceea ce au învaţat şi ei din această sărbătoare a păgânilor, că se îmbracă aşa pentru a alunga spiritele rele? Cu siguranţă. Dar oare noi, ca şi creştini, nu ar trebui să ştim că spiritele rele sunt biruite prin post şi rugăciune?! Nu aceasta ar trebui să fie învăţătura pe care să le-o dăm copiilor noştri de mici?
Mă gândesc cu groază la generaţiile ce vor urma, generaţii pe care le încredinţăm monştrilor în loc să fie încredinţate lui Dumnezeu. Cine sau ce e Dumnezeu pentru aceşti copii? Probabil un erou, un robot sau un monstru care alungă spiritele rele? Vă las pe voi să meditaţi mai mult. Răul la scară mare e deja înfaptuit. Nu ştiu dacă această sărbătoare mai poate fi respinsă. Probabil că nu. Însă sper ca măcar unii dintre voi, părinţi, educatori, învăţători, profesori, cei ce creşteţi aceşti copii, să faceţi o diferenţă. Aveţi curajul să vă împotriviţi.
Dumnezeu să vă dea putere şi înţelepciune.